marți, 23 mai 2017

Toria de Nicoleta Tudor.

Toria este al treilea volum al seriei Cercurile mistice, scrisa de Nicoleta Tudor.


După doisprezece ani, Mădălina ajunge la o stabilitate emoțională alături de Sorin. A terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, și el tot acolo, tot medic, doar că ortoped. O viață liniștită, frumoasă, exact ce-și dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin.

Dar se pare că universul are alte planuri cu ei, căci viața Mădălinei este dată peste cap atunci când află că Sorin o înșeală de vreo trei ani cu Angela, o asistentă de la spitalul unde lucrează amândoi. Și ca viața să devină și mai complicată, în cale îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța. Astfel viața Mădălinei intră într-o vâltoare de întamplări, aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzuta alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni. Și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare.


Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum și va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin? Grea alegere....



Sursa: Librex .

Niciun comentariu: